PDL decide fuziunea cu PNL în unaniminate. Prezidențiabilul dreptei, stabilit până cel târziu la 1 august

PDL decide fuziunea cu PNL în unaniminate. Prezidențiabilul dreptei, stabilit până cel târziu la 1 august
Publicat: 02/06/2014, 15:42
Actualizat: 03/02/2019, 16:35

Decizia a fost luată în Colegiul Director al PDL care a avut loc după o întâlnire între liderii celor două partide.
PNL și PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Președinție să se facă până cel târziu la 1 august, au anunțat, luni, Klaus Iohannis și Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanților celor două partide.

„A fost o discuție scurtă și foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL și PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru”, a declarat Iohannis.

El a precizat că au fost convenite „comisii mixte de lucru” ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.

„Cred că acest început în forță arată determinarea noastră de a merge înainte pe această cale. Doar ca să nu uităm, vreau să reiau ideea cu candidat comun. A durat câteva secunde discuția și toată lumea a reconfirmat că noi și credem și partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidențiale. Asta în cazul puțin probabil că nu reușim fuziunea mai repede decât se pune discuția cu candidatul la prezidențiale”, a afirmat Iohannis.

De asemenea, președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL și PDL vor lucra împreună.

„Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidențiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidențiale, dar și în viitoarele alegeri locale și generale și mai ales să construim o dreaptă unită”, a declarat Blaga.

El a menționat că una dintre comisiile mixte se va ocupa de statutul noului partid, iar o alta va lucra pe subiectele legate de justiție și statul de drept.

Liderul PDL a menționat că aceste comisii de lucru vor începe discuțiile încă din această săptămână.

Totodată, Blaga a afirmat că desemnarea candidatului unic la alegerile prezidențiale ar putea fi făcută la jumătate lunii iulie, până cel târziu la 1 august.

„Eu aș spera ca din partea unui singur partid (să fie desemnat candidatul la prezidențiale – n.r.), dacă nu se poate până atunci fuziunea, din partea celor două partide”, a completat Blaga.

Liderii PNL și PDL s-au reunit, luni, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanții celor două partide, la precedenta anunțându-se intenția de colaborare pentru prezidențiale și de realizare a unei fuziuni.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Ce tragedie! A murit la doar 30 de ani. Avea tot ce și-a dorit, dar...
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×